Tradiții și obiceiuri

PORTUL POPULAR

Vechiul port popular este înlocuit şi el încetul cu încetul cu haine cumpărate din magazine. Costumul popular îl mai poartă doar oamenii în vârstă, dar şi tinerii la diferite serbări populare sau religioase. Cos-tumul popular ce se mai păstrează are o cromatică bazându-se în spe-cial pe asocierea albului cu negrul.

Bărbaţii purtau cămăşi lungi până la genunchi din pânză de bumbac sau de fuior, ţesută în război de gospodine. Cămăşile erau cusute în ju-rul gulerului şi pe piept cu mătase albă. Pe sub cămaşă bărbaţii purtau izmene largi din pânză ca şi cămaşa. Peste cămaşă se purta „laibăr”(un fel de vestă) din „cioarec”(postav ţesut de femei în război). Tot din acest postav era confecţionat „căputul”(un fel de palton),ornamentat cu motive populare ca şi laibărul.

Femeile purtau „ciupag”(ie), cusut de asemenea cu motive populare cu aţă de diferite culori şi nuanţe sau cu mătase albă. De asemenea, purtau poale tot din pânză de bumbac sau fuior, aranjate în cute pe şol-duri şi împodobite cu motive florale sau „mustre” cusute cu mătase albă. Peste ciupag purtau un laibăr din material negru subţire împodo-bit cu motive florale cu mătase de diferite culori. Din acelaşi material ca şi laibărul, şi împodobită la fel ca şi acesta era cătrinţa (cotreanţa) care se lega peste poale în faţă. În spate, femeile îşi legau „opregul”, şi acesta frumos ornamentat.

Pe cap, vara bărbaţii purtau pălărie, iar în timpul iernii căciulă. Fe-meile purtau pe cap basma, iar în vechime îşi aranjau părul într-un fel de coc, pe care îl strângeau cu ajutorul „cofârţelor”(un fel de clemă sau ceapsă).

Atât bărbaţii cât şi femeile purtau în picioare opinci şi obiele, iar împrejurul mijlocului se încingeau cu brâuri sau „brăciri”, ţesute sau lucrate cu mâna de gospodine şi care aveau o cromatică diversă : roşu, galben, verde, albastru, negru.

În timpul dominaţiei austro-ungare, bărbaţii purtau, uneori, brăciri (brâuri) tricolore (roşu, galben, albastru), cu toată opoziţia autorităţilor străine şi cu riscul pedepselor corporale.

În timpul iernii bărbaţii purtau „pieptare” din blană de miel sau de oaie şi cojoace. De asemenea se îmbrăcau în pantaloni confecţionaţi din cioarec (postav ţesut în casă din fire de lână mai aspre). În timpul iernii şi femeile se îmbrăcau cu şube frumos împodobite.

Dacă portul s-a schimbat mult, jocurile populare s-au schimbat mai puţin. Jocuri ca : brâul, ardeleana, hora boierească, sârba, ardeleana bătută, iedera, de doi, cârligul, cătana, ţandăra, bordeiul, perina, răs-tăul şi altele se joacă şi astăzi, unele într-o măsură mai mare, altele într-o măsură mai mică la petrecerile organizate cu prilejul sărbători-lor, nunţilor, nedeilor. Se observă că unele dansuri şi chiar cântece po-pulare suferă influenţe de dincolo de Dunăre, uneori din Serbia, ceea ce dovedeşte că ne aflăm într-o zonă de interferenţă. Se mai păstrează şi se mai folosesc, uneori, instrumente muzicale tradiţionale ca : frun-za, fluierul mic, cimpoiul cu carabă dublă.

 

DATINI ŞI OBICEIURI ÎN LEGĂTURĂ CU OCUPAŢIILE

Având ca ocupaţie primordială creşterea animalelor,locuitorii comunei Cornereva au păstrat şi transmis multe datini şi obiceiuri legate de această ocupaţie a lor. Alte datini sunt legate de fenomenele naturii, ce aveau influenţe asupra culturilor agricole.

Considerăm că cea mai reprezentativă tradiţie privind creşterea animalelor, care şi-a încrustat adânc pecetea în istoria localităţii noas-tre este datina legată de împreunatul oilor primăvara şi se numeşte „Măsuratul oilor”. Se cunoaşte la noi în zonă că mai multe gospodării care cresc oi se asociază între ele, împreunând oile într-un „pâlc” (ciopor),urmând să ia laptele sau brânza într-o ordine dată de cantita-tea de lapte muls la prima „mulsoare” după împreunatul oilor. În această zi are loc aşa-zisul „măsurat al oilor”, sărbătoarea la care par-ticipă, pe lângă „stăpâni”(proprietarii oilor) şi invitaţi ai acestora.

Măsuratul oilor” constă în cântăritul laptelui, apoi se stabileşte numărul de „găleţi”(1 găleată =10 kg. lapte) ce revin fiecărui stăpân. Cel care are laptele cel mai mult la măsurat este desemnat „baci”. La masa câmpenească, ce se organizează după măsuratul laptelui, baciul are cinstea să stea în capul mesei şi să împartă ciorba de miel fiecărui stăpân, care se aşază la masă în ordinea cantităţii de lapte măsurat.

Petrecerea câmpenească se termină târziu, stăpânii prinzându-se, după servirea mesei la joc.

Legat tot de păstorit, toamna are loc, în octombrie, predarea oilor de către „păcurari”(ciobani) stăpânilor. Prilejul este, de asemenea,săr-bătorit prin obiceiul numit „Areţi”. Acum se fac ultimele socoteli, ulti-mele plăţi ciobanilor, iar aceştia dau socoteală în cazul oilor pierdute. Bineînţeles că evenimentul se sărbătoreşte la casa baciului cu masă şi muzică şi se petrece până noaptea târziu.

Un alt obicei legat de creşterea animalelor se obişnuia în trecut, şi foarte puţin acum, cu prilejul mulsului vacilor în ziua de Sf. Gheorghe şi se numea „Răscucuit”. Evenimentul consta în ruperea unui colac împletit în formă de cerc, în care se găsea un ban. Ruperea colacului se făcea de către două persoane care se aşezau de o parte şi de alta a animalului, trăgând de colac pe sub ugerul vacii pentru ca aceasta să ţină laptele mult şi să fie în cantitate mare. Una dintre persoane spunea „cu-cu”, iar cealaltă răspundea „răs-cu-cu”.

Alte obiceiuri, ce se menţin încă, au loc tot primăvara sau la în-ceputul verii cu ocazia unor sărbători moştenite din popor: ”Mătcălăul” şi „Sânzâienele”.

Mătcălăul” constă în obiceiul ca unele tinere fete să se „învă-ruichească” pe sub o ramură de pom înflorit. Fetele respective, două sau trei, se leagă printr-un jurământ să se unească pentru întrega viaţă într-o prietenie sinceră. Din acest moment ele îşi spun „văruică” una alteia până la adânci bătrâneţi.

De „Sânzâiene”,zi ce este datată 24 iunie, băieţi şi fete se scoală dis-de-dimineaţă şi se tăvălesc prin iarbă şi flori pline de rouă pentru a fi frumoşi, sănătoşi şi drăgăstoşi. Florile care se culeg, printre care şi sânzâiene, trebuie să fie păstrate peste an.

Alte obiceiuri şi datini populare erau legate de fenomenele natu-rale care aveau influenţă asupra culturilor agricole şi asupra animale-lor. În trecut, în timpul verilor secetoase, când uneori culturile agricole riscau să fie compromise şi animalele să sufere de sete, se organizau „Paparude”. Femeia care se făcea paparudă, trebuia să fie gravidă sim-bolizând fertilitatea şi era împodobită cu boj. Paparuda mergea pe uli-ţă, iar oamenii ieşeau cu găleţile cu apă şi o udau, implorând în acest mod venirea ploii. S-au păstrat până astăzi textele unor cântece spuse cu acest prilej, ca de exemplu :

 

„Ploaie, doamne,ploaie,

Locul să se moaie

Cucuruzele

Cât grădinile

Ieşi cu găleata de apă,

Să se ude toată…”

 

În vremurile, când dimpotrivă, cădeau prea multe ploi,acestea prici-nuind de multe ori inundaţii, se obişnuia să se pună „pomană ploii” . Această pomană s-a pus de multe ori la hotarul cu satul Bogâltin, la podul de peste pârâul Negiudini. Colacii şi alte bucate se puneau pe pânză albă, lungă, simbolizând calea pe unde trebuia să se scurgă apa de prisos. La pomana ploii, bucatele erau mâncate de copii şi de oamenii săraci, fiecare aducându-şi lingura lui.

Multe din aceste datini şi obiceiuri au dispărut rând pe rând, devenind doar amintire.